În contextul promovării unui mediu de lucru incluziv și sigur, angajatorii sunt obligați să respecte drepturilor salariatelor gravide. Legislația relevantă, adoptată în domeniul protecției maternității la locul de muncă, este Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, O.U.G. nr. 96/2003 privind protecția maternității la locul de muncă, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, cu modificările și completările ulterioare, și O.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare.
Etapa I
Salariata gravidă, potrivit art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 96/2003, este femeia care anunţă în scris angajatorul, respectiv înregistrează o cerere, cu privire la starea sa fiziologică de graviditate, cerere la care trebuie să anexeze un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să ateste această stare.
Etapa II
Angajatorul, în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii, transmite copii de pe documentele depuse de salariată medicului de medicina muncii, care asigură supravegherea stării de sănătate a angajaţilor din unitate, precum şi inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea.
Etapa III
a) De la data primirii înștiințării, medicul de medicina muncii împreună cu angajatorul efectuează evaluarea privind riscurile la care este supusă salariata la locul ei de muncă, activitate care se finalizează prin întocmirea şi semnarea Raportului de evaluare privind riscurile la care este supusă salariata la locul ei de muncă. În baza Raportului de evaluare, angajatorul înştiinţează salariata despre rezultatele evaluării privind riscurile la care poate fi supusă la locul ei de muncă şi despre măsurile suplimentare de protecţie pe care trebuie să le respecte atât angajatorul, cât şi salariata prin Informarea privind protecţia maternităţii la locul de muncă. Salariata ia cunoştinţă de conţinutul Informării privind protecţia maternităţii la locul de muncă şi, dacă este cazul, solicită concediu de risc maternal.
b) Inspectoratul teritorial de muncă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii documentelor, efectuează o verificare a condiţiilor de muncă ale salariatei pentru a verifica modul în care se respectă prevederile ordonanţei de urgenţă. Rezultatele controlului vor fi înaintate în scris angajatorului, iar în cazul constatării neîndeplinirii unor măsuri vor fi aplicate sancţiunile prevăzute de lege.
Drepturile salariatei gravide:
a) de a nu fi constrânsă să efectueze o muncă dăunătoare sănătății sau stării sale de graviditate;
b) de a nu efectua activități care prezintă risc de expunere la agenți, procese sau condiții de muncă;
c) de a nu desfășura muncă în condiții insalubre sau greu de suportat;
d) de a nu lucra noaptea;
e) la măsuri de protecție în funcție de riscurile existente la locul de muncă, inclusiv dreptul la concediu de risc maternal;
f) la dispensa pentru consultații prenatale, în limita a maximum 16 ore pe lună, în cazul în care investigațiile se pot efectua numai în timpul programului de lucru, fără diminuarea drepturilor salariale;
g) la reducerea cu o patrime a programului de muncă, la recomandarea medicului de familie, dacă starea de sănătate a sa sau a fătului nu îi permite să efectueze programul normal de lucru, cu menținerea veniturilor salariale;
h) la pauze și amenajări pentru repaus în pozitie sezândă sau, respectiv, pentru mișcare, dacă își desfășoară activitatea numai în poziția ortostatică sau în poziția așezat;
i) de a nu fi concediată de către angajator, pentru motive legate direct de starea lor;
j) la concediu de maternitate.
În raport de dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 96/2003, în situația în care se constată încălcarea dispozițiilor legale în materia protecției maternității la locul de muncă, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Argeș pot aplica amenzi contravenționale.