Please ensure Javascript is enabled for purposes of website accessibility I.T.M. ARGES Întârziere nejustificată a plății salariului
 
Inspectoratul Teritorial de Munca ARGES

Articole și noutăți

Întârziere nejustificată a plății salariului

 

Urmare unei analize riguroase realizată la nivelul compartimentului organizat în structura Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş, desemnat cu activitatea de gestionare a petițiilor, s-a constatat că un număr semnificativ de salariaţi reclamă faptul că angajatorii în folosul cărora au prestat activitate în baza unor contracte individuale de muncă nu au acordat sau au acordat parţial drepturile salariale legal cuvenite pentru munca prestată.

Neîndeplinirea de către angajatori a acestei obligaţii principale are drept consecinţă negativă şi nevirarea către bugetul consolidat a tuturor contribuţiilor aferente unui drept salarial, respectiv nerecunoaşterea perioadei prestate ca stagiu de cotizare.

Salariul, potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (1) coroborat cu cele ale art. 167 alin. (1) din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, se plăteşte, direct titularului sau persoanei împuternicite de acesta, în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Încălcarea de către angajator a obligaţiei constând în plata lunară a salariului, cu mai mult de o lună,  constituie contravenție care, potrivit art. 260 alin. (1) lit. s) din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a plătit salariul, cu excepţia situaţiei în care angajatorul se află sub incidenţa Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit competenţelor stabilite, atât prin actul normativ de înfiinţare şi organizare, cât şi prin regulamentul de organizare, inspectoratul, prin inspectorii săi de muncă cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă, are doar posibilitatea de a verifica, constata şi dispune măsuri de intrare în legalitate pentru angajatorul care nu şi-a îndeplinit, faţă de salariaţii săi, această obligaţie.

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii---
Sunt de acord